Tehnică anti-stres practică și imediată

— Psiholog Tudor Daniela

  Tehnica SOS -  tehnică anti-stres practică și imediată

          În momentul în care simţim că explodăm putem folosi  un SOS

          Când suntem stresaţi  nivelul de cortizol și adrenalină crește, pupilele noastre se dilată, ritmul cardiac crește. Dacă această stare persistă  ore sau zile poate ajunge să ne destabilizeze metabolismul și să provoace daune la nivel celular.

          Este esențial să combatem stresul imediat ce apare. 

         S stop. Primul lucru pe care trebuie să-l facem atunci când stresul ne copleșește este stop... ne oprim. Nu este ușor dar adevărul este că, dacă nu  ne oprim, corpul sau mintea noastră ne vor obliga să facem o oprire neprogramată. Si e posibil ca acea oprire să aibe consecințe mult mai grave decât un simplu stop.

         O organizează. Când  suntem stresaţi cel mai presant  e sentimentul de supraíncărcare. Acest lucru se datorează adesea faptului că nu ne-am luat timp pentru a obţine o imagine clară a situaţiei. Stresul ne umbrește vederea și tinde să ne facă să vedem lucrurile, nu pentru ceea ce sunt, ci pentru modul în care ne simţim. După ce ne-am oprit trebuie să facem o imagine cât mai obiectivă cu privire la situaţia cu care ne confruntăm. Cel mai eficient mod de a o face este să o punem în scris. Facem o listă care cuprinde  toate activităţile care ne bâzâie în cap ( inclusiv pâinea de la supermarket). Acest exerciţiu e cunoscut sub numele de "depozit de creier"și are scopul de a ne curăţa capul de griji și de a le pune pe o bucată de hârtie. In momentul în care gândurile noastre se materializează pe un mediu fizic, ele pierd automat capacitatea de a ne inundà creierul și ne vom simţi ușuraţi ca după ce am pus jos un rucsac de 40 kg după o plimbare de 10 km.

        S selectează . Ultimul pas al tehnicii anti-stres este să acordăm prioritate acestor angajamente care ne copleșesc. Trebuie să identificăm priorităţile și să ne concentrăm pe execuţia lor. Dacă vom continua să dedicăm timp activităţilor de mică relevanţă în care căutăm un fals sentiment  de control vom fi inevitabil victima stresului. In fiecare dimineaţă trebuie să  definim 3 activităţi fundamentale și să le dedicăm  primele ore ale zilei de lucru. Este mai bine să  facem ceea ce este suficient  de bine, decât să facem ceea ce nu este necesar perfect.

          Aplicaţi aceste 3 principii anti-stres și  veţi putea face faţă oricărei urgenţe de lucru (și nu  numai)

         Tehnica anti-stres SOS este perfectă pentru utilizare imediată, atunci când stresul depășește nivelurile de alertă.

  

      Pe curând!