Depresia - rămâne adesea invizibilă!

— Psiholog Tudor Daniela

...Rămâne adesea invizibilă și se incearcă ascunderea ei ...D E P R E S I A...

...Totuși e cea mai răspândită tulburare psihologică din lume. E o tulburare de dispoziție care afectează capacitatea noastră de a gândi clar și realist, dărâmă motivația pentru acțiune, modifică pofta de mâncare și somn și ne face să ne simțim incapabili de a ieși din această suferință cumplită emoțională.

Depresia se deosebește de simpla reacție de tristețe la evenimente negative.

Să te simți deprimat înseamnă să vezi lumea ca și cum ai purta ochelari cu lentile închise la culoare: totul devine gri, plictisitor și greu de gestionat, chiar și desfășurarea activităților zilnice normale precum ridicarea din pat, spălatul, telefonarea unui prieten, cumpărăturile.

Starea de spirit e scăzută în cea mai mare parte a zilei, în fiecare zi timp de cel puțin două săptămâni. Pot exista probleme de atenție și concentrare, precum și gânduri de moarte și sinucidere.

Persoanele deprimate se simt incapabile să facă față situațiilor și se consideră inferiori celorlalți.

Ințelegerea depresiei este fundamentală: la nivel subiectiv servește la reducerea suferinței, la nivel social poate reduce povara pe care o implică această boală.

Depresia este o boală și, ca atare trebuie înțeleasă și tratată. Este o boală care durează câteva săptămâni sau chiar luni și declanșează  suferințe profunde  și disconfort la cel care este afectat și la persoanele apropiate acestuia.

In prezent http://psihologcorbeanca.ro vă pune la dispoziție două teste particulare pentru diagnostic. Dacă vă aflați într-un moment de criză sau dacă credeți că un membru al familiei sau un prieten trece printr-o criză, nu ezitați să cereți ajutor.

Este corect să vorbim de depresie atunci când starea de spirit e întotdeauna scăzută și nu mai este influențată de factori externi favorabili, provocând disconfort, sau atunci când fiecare situație e evaluată intr-un mod negativ și pesimist, sau atunci când bucuria, plăcerea, afecțiunea, impulsul către acțiune fac loc pasivității si demotivării. Depresia este o boală și, ca atare, trebuie înțeleasă și tratată. Spre deosebire de alte boli, adesea rămâne invizibilă și se încearcă ascunderea acesteia. În schimb, la cabinet, noi doi, noi două, vorbim despre asta! Depresia este principala cauză a dizabilității la nivel mondial. De foarte multe ori, cine suferă de depresie nu e deloc înțeles de cei mai apropiați membri ai familiei, care folosesc adesea expresii precum „Ridică-te”!, „Hai, nu ai puțină voință?”. Deși vă puteti simți foarte singur și greșit înțeles când aveți simptome de depresie, trebuie să știți că tulburarea depresivă este răspândită printre noi...

Pe curând!